Noi probleme pentru Marea Britanie, după Brexit. Pierderile ar putea fi de miliarde de euro

Noi probleme pentru Marea Britanie, după Brexit. Pierderile ar putea fi de miliarde de euro
Publicat: 09/08/2016, 20:02

Fondul European de Investiții (FEI) este o instituție relativ mică, având doar circa 400 de funcționari, dar puterea sa financiară a alimentat un segment major al companiilor cu afaceri inovatoare (startup).

În perioada, 2011-2015, mecanismul Uniunii Europene a investit 2,3 miliarde de euro în 144 de fonduri pentru capital cu risc și în alte entități similare din Marea Britanie, reprezentând peste o treime din investițiile în companii de acest profil.

Michael Collins, director-adjunct al Institutului Invest Europe, atrage atenția că importanța Fondului European de Investiții nu poate fi subestimată. „Este vorba de un investitor major în fondurile cu capital de risc și în fondurile de creștere a capitalului în întreaga Europă. Reprezintă unul dintre, dacă nu cel mai mare investitor”, explică specialistul.

Rolul FEI a fost unul major în perioada post criza financiară din anul 2008. Acum, în contextul deciziei Marii Britanii de ieșire din Uniunea Europeană, apar semne mari de întrebare privind impactul asupra acestui mecanism de investiții. Charlotte Holloway, director în cadrul TechUK, a explicat pentru FT că „incertitudinea privind statutul FEI se face simțită în întreaga comunitate pentru tehnologie informațională” din Marea Britanie.

Fondul European de Investiții a fost creat de Uniunea Europeană în anii 1990 pentru a prelua atribuții ale Băncii Europene de Investiții. Spre deosebire de BEI, deținută în totalitate de statele membre UE, EIF este rezultatul unui parteneriat public/privat, printre acționari figurând bănci comerciale și alte companii financiare.

Paul Shea, directorul companiei londoneze Beechbrook Capital, care oferă credite IMM-urilor din Marea Britanie și din Europa, a primit fonduri prin FEI de trei ori. „Investițiile au continuat și după referendumul care a decis ieșirea Mariii Britanii din UE, iar noi apreciem mult acest lucru, dar presupun că nu se știe dacă se va continua. Am un optimism moderat că se va găsi o modalitate de continuare”, a afirmat Paul Shea.

Londra încearcă de mulți ani să stimuleze investițiile în companii startup în domeniul tehnologiei informaționale, pentru a concura cu firmele similare din zona Silicon Valley (SUA).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online